Sprijin financiar pentru celiaci Sfaturi pentru depunerea dosarului

Sprijin financiar pentru celiaci | Sfaturi pentru depunerea dosarului

Acest articol este scris de Corina N.. Corina ne povesteste care este procedura de depunere a dosarului de handicap, prin care se poate obtine sprijin financiar pentru celiaci din partea statului, precum si ce beneficii aduce acest lucru. In randurile de mai jos veti gasi toate informatiile necesare, precum si povestea Corinei si a copilului ei.


Articol scris de Corina N.

Au trecut sase ani de atunci, acum totul este normal, dar atunci a fost o tornada in viata noastra. Alexandru avea 3 ani si jumatate cand, in urma analizelor pentru celiachie, de sange (tranglutaminaza tisulara si antigliadina) si biopsie, asa cum ne-a indicat dna. dr. Ciaus Raluca, am obtinut diagnosticul de boala celiaca.

Am ajuns sa facem aceste analize pentru ca baietelul meu nu manca mai nimic, era extrem de mofturos si evident nu prea lua in greutate, era destul de irascibil si tendinta spre constipatie. De la 2 luni si pana aproape de 1 an a regurgitat foarte mult si foarte des. Toate aceste informatii puse cap la cap au determinat-o pe doamna doctor sa ne recomande aceste analize.

Intr-adevar valorile au iesit foarte mari si urmatorul pas a fost endoscopia, pe care am facut-o la spitalul Marie Curie. A fost cel mai greu moment din viata noastra, dar totul a decurs bine. Ni s-a confirmat ca Alex are boala celiaca (grad Marsh 3).

Totul s-a schimbat din acel moment, dar marele nostru “noroc” a fost ca Alex era mic si nu stia sa faca prea bine diferenta dintre cele doua tipuri de alimentatie, mai ales ca noi si inainte aveam grija la ceea ce manca, bea, etc.

Dupa inceperea dietei, la distanta de 1 an si jumatate, am auzit absolut intamplator ca persoanele (copiii) cu intoleranta la gluten au anumite drepturi prevazute de lege. Singurul “inconvenient” (considerat de unii) este ca pentru a obtine aceste drepturi banesti e nevoie sa te prezinti la o comisie de evaluare pentru stabilirea gradului de handicap.

Ne-am interesat pe internet de ce directie pentru protectia copilului apartinem si acestia ne-au spus ce acte avem nevoie pentru intocmirea dosarului, respectiv.

Acte necesare pentru intocmirea dosarului:

  • Cerere tip
  • Certificat medical tip A5 (in original) de la medical specialist din spital
  • O descriere a evolutiei starii de sanatate a copilului de la medicul specialist din spital
  • Fisa medicala sintetica pe care o va completa medicul de familie (in original)
  • Copii Xerox dupa: buletinele de identitate ale parintilor, certificatul de nastere al copilului, certificatul de casatorie sau hotararea de divort (dupa caz), adeverinta de venit parinti sau talon de pensie (in adeverinta angajatorul trebuie sa mentioneze salariul brut).
  • Daca copilul frecventeaza scoala sau gradinita: Adeverinta scolara, caracterizare copil.

La depunerea actelor va fi prezent si copilul.

Niciodata n-am inteles de ce-i intereseaza veniturile noastre, dar am tinut sa-i aduc la cunostinta doamnei de la DGASPC ce costuri implica alimentatia lui Alex.

Dupa ce am reusit sa adunam actele mentionate mai sus am fost la comisie unde Alex a fost evaluat de un psiholog (vorbit, desenat) si un medic pediatru. Dupa avizul favorabil al comisiei, peste aproximativ o saptamana, un reprezentant al protectiei copilului face si o vizita la domiciliu sa vada mediul in care traieste copilul.

DGASPC emite decizia prin care se hotaraste incadrarea intr-un anumit grad de handicap, acest certificat ridicandu-se de la primaria de care apartine fiecare.

Tot in cadrul primariei se regaseste si serviciul Facilitati unde trebuie mers pentru a depune urmatoarele acte:

  • formularele tip in care bifezi pentru ce beneficii optezi in functie de hotararea privind incadrarea in grad de handicap
  • copie certificae handicap
  • copie hotararea DGASPC in baza careia s-a emis certificatul de handicap
  • copie certificatul de nastere al copilului
  • copie ale buletinelor de identitate ale parintilor
  • adeverinta de elev.

Beneficii:

In momentul cand noi am aflat de aceste drepturi, persoana care ne-a servit drept exemplu, obtinuse certificat de handicap cu grad GRAV, noua in schimb ne-au stabilit doar gradul ACCENTUAT. Nu stiu exact criteriile, dar beneficiile sunt total diferite. Noi primim acum dublul alocatiei (desi alocatia este 84 lei, noi primim 200 lei) si 79 lei ajutor hrana. De anul acesta am beneficiat si reducerea totala a impozitului pe casa si masina, respectiv drepturile copilului se transfera si parintilor.

Eu am presupus ca i s-a acordat gradul accentuat pentru ca nu s-a facut nicio “interventie” la comisie, iar Alex a facut o impresie foarte buna, in afara documentelor medicale si a subponderabilitatii evidente, nu parea un copil cu “probleme”.

In momentul cand noi am depus dosarul, efectuarea endoscopiei (din care sa rezulte clar boala celiaca) era conditie obligatorie, acum nu stiu daca aceasta mai este valabila.

In fiecare an reluam aproximativ acelasi procedeu, doar ca nu mai facem endoscopia.

Imi pare rau ca unele mamici nu sunt deschise si nu stiu sa-si ceara drepturile, doar din cauza unor cuvinte.Mi-as dori sa-l cunoasca pe baietelul meu Alex, sa-i  vada carnetul de note, sa stie cat de mandra am fost atunci cand a luat punctaj maxim la un concurs de matematica. Eu nu am ascuns nimanui ca i-am scos acest certificat sau ca are intoleranta la gluten. Vreau doar ca lumea sa aiba mai mult curaj, altfel nu ne va ajuta nimeni.

Va doresc sanatate si speranta ca totul va fi bine!


Vezi si alte povesti de viata, aici:

Sursa foto

Te-ar mai putea interesa si:

Comentarii 3

  1. Pingback: Sprijin financiar si pentru adultii celiaci! | Detalii despre dosar si drepturi | Celiaci.ro

  2. Cand mai ai si o comisie care te terfeleste ca vrei sa iti faci copilul handicapat si ca nu te intereseaza sanatatea copilului ci banii…. ce sa zic, parca te mai gandesti….

  3. Buna seara eu am intoleranta la glute am 36 de ani.Pe mine ma poate ajuta statu cine imi poate da sfaturi ce sa fac ??? Va multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *