Slabiciune musculara - simptom al intolerantei la gluten

Slabiciune musculara – simptom al intolerantei la gluten

Fiecare dintre noi am avut cel putin la un moment dat o senzatie de slabiciune musculara sau durere. Nu este nimic nefiresc in asta. Ceea ce ar trebui insa sa ne puna pe ganduri este atunci cand aceasta slabiciune nu trece si devine tot mai suparatoare, impiedicandu-ne sa ne desfasuram activitatile zilnice.

banner-magazin-celiaci

Ce este slabiciunea musculara?

Slabiciunea este o scadere a rezistentei la unul sau mai multi muschi, adica pierderea fortei musculare.

Cum deosebim slabiciunea musculara de o simpla stare de oboseala?

Slabiciunea musculara este lipsa de forta musculara necesara pentru a efectua munca fizica, cum ar fi ridicarea de obiecte, mersul pe jos, urcarea treptelor sau pur si simplu neputinta de a te ridica de pe un scaun. Slabiciunea musculara este diferita de oboseala musculara.

Oboseala musculara este lipsa de energie necesara pentru a continua munca fizica odata inceputa. De asemenea slabiciunea musculara este altceva decat oboseala cronica care defineste o stare de oboseala sau de epuizare, dar fara pierderea puterii musculare.

PIERDEREA MASEI MUSCULARE – SIMPTOM AL BOLII CELIACE?

Iata cateva simptome musculo-scheletale ce pot fi corelate cu boala celiaca:

  • Oboseala excesiva sau oboseala cronica.
  • Slabiciune sau durere musculara.
  • Dureri articulare sau de oase.
  • Instabilitate-ataxie, mersul pe jos necoordonat si probleme de echilibru.

Glutenul provoaca de asemenea si dureri cronice, atat musculare cat si articulare.

In primul rand, sensibilitatea la gluten face ca in organism sa apara un proces inflamator. Inflamatia provoaca durere, pur si simplu. De fapt, este posibil ca medicul specialist sa va prescrie medicamente anti-inflamatorii, stiind foarte bine ca durerea, aceasta slabiciune musculara este legata de inflamatie.

O alta cale prin care glutenul provoaca durere cronica este  prin  actiunea acestuia asupra sistemelor neurologice. Un studiu(1) recent a aratat ca glutenul are un constituent numit aglutinina care este de fapt o neurotoxina. Aceasta toxina este capabila sa traverseze bariera hemato-encefalica si contribuie la producerea inflamatiei in organism. Pentru a face fata acestei inflamatii  cronice, organismul produce cortizol un hormon anti-inflamator.

Pierderea masei musculare

Cortizolul duce la cresterea tesutului adipos visceral (grasime burta). Cu cat mancam mai multe cereale, vom elibera mai multa insulina. Cu cat eliberam mai multa insulina, vom produce si mai mult cortizol. Atat cortizolul cat si insulina  fac ca grasimea sa se depuna pe burta. Acesta este mecanismul care duce la cresterea in greutate. Cu cat avem mai multa grasime  cu atat masa musculara scade. Cand acest lucru se intampla apar si  problemele de sanatate.

Multi oameni au aceste simptome, dar daca ele persista este suficient sa ne intrebam daca este aceasta o reactie la gluten. Daca banuiti ca s-ar putea sa aveti boala celiaca, este important sa consultati un medic gastroenterolog. Testele de sange si biopsia intestinala vor arata prezenta bolii numai daca consumati alimente ce contin gluten. Deci, este important sa fiti diagnosticati inainte de a trece la dieta fara gluten.

Multi dintre cei care au trecut la dieta fara gluten descopera ca durerile musculare si articulare se reduc considerabil. Nu vei mai avea nicio slabiciune musculara! Durerile, care erau considerate o consecinta a imbatranirii de multe ori dispar complet.

Cum ne putem proteja si intari muschii pentru a scapa de o slabiciune musculara nedorita

  1. Respectati cu strictete dieta fara gluten. Glutenul chiar si in cantitati mici poate provoca sindromul de malabsorbtie chiar si fara a provoca simptome abdominale, in cazul celiacilor.
  2. Alegeti alimente care va asigura necesarul zilnic de potasiu, calciu, magneziu, fosfor, proteine, zinc, vitamine B, glucide si acizi grasi.
  3. Odihniti-va suficient pentru a permite muschilor sa se regenereze .
  4. Evitati stresul.
  5. Beti cel putin 8 pahare de apa pe zi pentru a va hidrata.
  6. Consuma suficiente fibre pentru a preveni constipatia. Constipatia permite acumularea de substanțe  toxice in muschi.

Poate ajuta dieta fara gluten la imbunatatirea performantelor sportivilor prin cresterea rezistentei musculare?

Dieta fara gluten prezinta o serie de avantaje nu numai pentru persoanele care sufera de intoleranta la gluten ci si pentru persoanele sanatoase si anume:

  1. Eliminarea glutenului din dieta face ca sistemul imunitar al organismului sa se poata odihni, iar absorbtia nutrientilor sa fie restabilita. Corpul poate functiona la un nivel optim si astfel muschii functioneaza eficient.
  2. Efectul hipoglicemic care rezulta din efortul fizic intens este redus la minimum.
  3. O dieta fara gluten ajuta la mentinerea unui nivel constant al zaharului din sange in timpul antrenamentului, ceea ce este ideal pentru o crestere a rezistentei musculare.

Referinte:

  1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19332085
  2. Rheumatol Int. 2010 Feb;30(4):455-60.
  3. Rheumatol Int. 2011 May;31(5):573-6.

Comentarii 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *