Ingrediente
Mod de preparare
- Încălzește apa cu firele de șofran. Când s-a colorat în galben, oprește focul, strecoar-o și las-o să se răcească.
- Între timp, toacă mărunt nuca, cu cuțitul. Poți folosi și un chopper, dar bucățile mai mari rămân crocante și capătă un gust bun la copt.
- Preîncălzește cuptorul la 180 °C și tapetează cu hârtie de copt o tavă de 20 × 25 cm.
- Mixează într-un bol apa, uleiul și zahărul, până se dizolvă zahărul.
- Adaugă făina cernută cu praful de copt, coaja de lămâie, vanilia și un praf de sare și omogenizează compoziția.
- Toarnă aluatul în tavă, dar păstrează în bol cam 10 linguri din el.
- Amestecă aluatul păstrat cu cacaua și toarnă-l neuniform peste cel din tavă.
- Presară nuca tocată și coace prăjitura 30 de minute, sau până trece testul scobitorii.
- Las-o să se răcească 10 minute în tavă, apoi scoate-o cu tot cu hârtie și las-o să se răcească complet pe un grătar.
- Presară zahăr pudră amestecat cu scorțișoară și decupează semilune cu o formă rotundă sau cu gura unui pahar.
Note
Verifică ambalajul actual al fiecărui ingredient, mai ales al prafului de copt, al cacaoei și al pudrei de vanilie.
