Go Back
Crostini fara gluten cu urzici
Biochimist la Cratiță

Crostini fără gluten cu urzici, mozzarella și ou

Crostini fără gluten unși cu piure de urzici și busuioc, cu ou de prepeliță poșat și baby mozzarella.
Pregătire 15 minutes
Gătire 15 minutes
Total 30 minutes
Porții: 8 bucăți
Tip: Aperitiv

Ingrediente
  

Piure de urzici
  • 80 g urzici cam un bol
  • 1 ramură de busuioc aproximativ 3 g
  • 1 linguriță ulei de măsline
  • 1 lingură smântână
  • sare după gust, plus 1/2 linguriță pentru apa de fiert
Ouă poșate
  • 8 ouă de prepeliță
  • 500 ml apă
  • 1 linguriță oțet de vin sau de mere
  • 1 linguriță sare
Pentru asamblare
  • 8 bucăți crostini fără gluten Crostini Schär
  • 8 frunze de busuioc
  • 8 bucăți baby mozzarella

Mod de preparare
 

  1. Spală urzicile în mai multe ape, până nu mai rămâne nicio impuritate.
  2. Pune la fiert apă cu 1/2 linguriță de sare. Când clocotește, adaugă urzicile și fierbe-le 5 minute, apoi lasă-le într-o sită să se scurgă încă 5 minute.
  3. Pasează urzicile în blender, împreună cu ramura de busuioc și uleiul de măsline.
  4. Încorporează smântâna cu o spatulă și potrivește de sare.
  5. Într-o crătiță, pune 500 ml de apă cu o linguriță de oțet și una de sare. Sparge fiecare ou de prepeliță într-un vas mic separat, ca să le poți turna ușor.
  6. Când lichidul fierbe, dă focul la mic și fă un vârtej cu o lingură. Lasă câte un ou în vârtej, fierbe-l 40–50 de secunde, apoi scoate-l cu o spumieră pe un platou. Continuă cu restul ouălor.
  7. Unge fiecare crostino cu piure de urzici și pune deasupra un ou poșat, o frunză de busuioc și o baby mozzarella.

Note

Verifică ambalajul actual al fiecărui ingredient, inclusiv al oțetului și al smântânii.
Culege sau cumpără urzici tinere, de primăvară, și lucrează cu mănuși până le opărești.