Cum depistam glutenul

Sensibilitatea la gluten se poate vindeca?

Ruxandra Micu Articole, Sanatate Lasa un comentariu

In ultima vreme au aparut noi dovezi care arata ca sensibilitatea non-celiaca la gluten nu poate fi o afectiune permanenta. Studiile in domeniu arata in cazul acelor persoane care au sensibilitate la gluten non-celiaca nu trebuie sa urmeze o dieta fara gluten pentru tot restul vietii. Sensibilitatea la gluten non-celiaca nu a fost studiata insa la fel de mult ca boala celiaca.

Ce este de fapt sensibilitatea la gluten non-celiaca?

Persoanele cu sensibilitate la gluten non-celiaca au simptome asemanatoare cu cele ale bolii celiace, dar cu toate acestea testele nu confirma boala celiaca. Specialistii considera ca este important sa se stabileasca daca un pacient are boala celiaca sau sensibilitate la gluten, deoarece diagnosticul are un impact major pe termen lung.

De fapt, cercetatorii au descoperit ca sensibilitatea la gluten poate fi o afectiune tranzitorie, spre deosebire de boala celiaca, care necesita mentinerea unei diete fara gluten pentru tot restul vietii. Recomandarea expertilor pentru tratamentul sensibilitatii la gluten non-celiace este aceea ca dieta fara gluten trebuie urmata timp de 1 pana la 2 ani inainte de retestarea tolerantei la gluten.

13043461_1686181368303031_8812233099742440949_n

Ce trebuie sa stim despre sensibilitatea la gluten non-celiaca?

Deoarece nu exista biomarkeri validati pentru determinarea cu exactitate a sensibilitatii la gluten nu poate fi stabilita ponderea acestei afectiuni, dar se considera ca este mai frecventa decat boala celiaca.

Ce este un biomarker? Un biomarker este o substanta masurabila intr-un organism a carui prezenta indica un anumit fenomen, cum ar fi boala.

Dovada a sensibilitatii la gluten non-celiace

Nu exista inca teste specifice privind sensibilitatea la gluten, dar aceasta afectiune trebuie luata in considerare atunci cand pacientilor li se imbunatatesc simptomele gastrointestinale precum si alte simptome atunci cand trec pe o dieta fara gluten, dupa ce au fost excluse atat boala celiaca cat si alergia la grau.

Recomandarile in ceea ce priveste diagnosticarea sensibilitatii la gluten sunt de a evalua simptomele unui pacient in timp ce consuma gluten timp de o saptamana, comparativ cu o saptamana, pe dieta fara gluten. Imunitatea innascuta trebuie luata in considerare atat in cazul bolii celiace cat si a sensibilitatii la gluten.

Sensibilitatea la gluten nu este la fel de bine inteleasa ca boala celiaca. Exista studii medicale care sugereaza ca imunitatea adaptiva, care este declansata in boala celiaca, nu este implicata, o ipoteza sustinuta de lipsa semnelor specifice de deteriorare bolii celiace.

Prin imunitate innascuta intelegem toate acele mecanisme de aparare nespecifice care intra in joc imediat sau in cateva ore de aparitia antigenului in organism. Aceste mecanisme includ barierele fizice cum ar fi pielea, substantele chimice din sange si celulele sistemului imunitar care ataca celulele straine din organism. Raspunsul imun innascut este activat de proprietatile chimice ale antigenului.

glutenul este nesanatos

Acest raspuns imun specific unui antigen se refera la faptul ca antigenul trebuie sa fie prelucrat si recunoscut. Odata ce un antigen a fost recunoscut, sistemul imunitar adaptiv creeaza o armata de celule imune special concepute pentru a ataca acel antigen. Imunitatea adaptiva include, de asemenea, o „memorie” care face ca raspunsurile viitoare impotriva unui antigen specific sa fie mai eficiente.

Sensibilitatea la gluten se caracterizeaza prin simptome intestinale asemanatoare bolii celiace. Un simptom specific ar fi starea de confuzie. In general, sensibilitatea la gluten declanseaza mai putine tipuri de simptome ne-intestinale decat boala celiaca.

Dieta fara gluten este singurul tratament atat pentru boala celiaca, cat si pentru sensibilitatea la gluten, dar sensibilitatea la gluten poate fi o afectiune tranzitorie. In consecinta, dieta trebuie urmata de pacienti sensibili la gluten timp de unul pana la doi ani, urmata apoi de testarea tolerantei la gluten. Este de remarcat faptul ca unii pacienti sensibili la gluten au simptome suficiente care ii determina sa urmeze o dieta fara gluten.

Atat in cazul bolii celiace precum si la pacientii cu sensibilitate la gluten se impune monitorizarea acestora de catre un medic specialist gastroenterolog si de un dietetician care sa fie informati despre dieta fara gluten. Cu toate ca aceasta dieta reprezinta o provocare pentru pacienti, totusi tinand cont de daunele pe care le provoaca chiar si cantitatile mici de gluten, aceasta trebuie tinuta cu strictete. Ingerarea unei cantitati mici de gluten poate fi la fel de daunatoare ca si lipsa aderarii la dieta fara gluten.

Un motiv pentru care sensibilitatea la gluten poate fi de fapt o problema mult mai grava decat boala celiaca este acela ca boala celiaca este mult mai usor de diagnosticat decat sensibilitatea la gluten non celiaca.

probleme digestive

Potrivit unor estimari, pentru fiecare caz diagnosticat de boala celiaca, exista cel putin 5 cazuri care raman nediagnosticate, majoritatea fiind formele atipice sau „silentioase” fara nici o deteriorare a intestinului.  Aceasta forma tacuta sensibilitatii la gluten nu este nici pe departe inofensiva. Ea este asociata cu o crestere de aproape patru ori a riscului de deces.

Majoritatea gastroenterologilor stiu astazi cum sa monitorizeze boala celiaca. Ei vor testa de obicei anticorpii la gliadina alfa, transglutaminaza-2, gliadina deamidata si endomisium si, daca sunt pozitivi, fac o biopsie pentru a determina daca sunt prezente leziuni tisulare. Cu toate acestea, acum stim ca oamenii pot sa reactioneze si la alte componente ale graului in afara de alfa gliadin, componenta implicata in boala celiaca. Acestea includ glutenina, aglutinina din germeni de grau , gluteomorfina si gliadina deamidata.

Mai mult decat atat, oamenii pot reactiona si la alte tipuri de transglutaminaza de tesut, inclusiv la tipul 3 – gasit in primul rand la nivelul pielii si la tipul 6 – in primul rand in creier.

  • Gliadina nativa, deamidata si gluteomorfina sunt compusi produsi in timpul digestiei graului. Glutenina este cea mai mare parte a proteinei din grau, impreuna cu gliadina. Complexul gliadin-transglutaminaza indica faptul ca pacientul se confrunta cu o reactie autoimuna la grau.
  • Transglutaminaza-3 este evidentiata in primul rand in piele si intr-o mai mica masura in creier si placenta.
  • Transglutaminaza-6 este evidentiata in creier si in sistemul nervos.

Cand un pacient consuma grau sau alte alimente care contin gluten el nu poate simti simptomele digestive clasice asociate cu boala celiaca, deoarece nu produce anticorpi la transglutaminaza-2. In schimb, intoleranta la grau are si manifestari cutanate, cum ar fi eczeme sau psoriazis, sau neurologice sau legate de creier, cum ar fi depresia si neuropatia periferica.

Daca raman nediagnosticati si continua sa manance gluten pentru restul vietii lor, acesti pacienti isi pun in pericol sanatatea si risca sa dezvolte si alte boli autoimune si alte afectiuni grave.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *